Muzeul Județean Argeș se spală pe mâini de evenimentul de la Jidova

Răspunsul Muzeului Județean Argeș despre evenimentul „TRANSALVTANVS FEST. La porțile Imperiului”, desfășurat la Castrul Roman Jidova, ridică mai multe întrebări decât lămurește.

Instituția recunoaște că a fost partener și că a pus la dispoziție Castrul Roman Jidova. În schimb, când vine vorba despre ceea ce s-a întâmplat efectiv în sit, despre documente, avize, monitorizare, verificări sau responsabilități, răspunsul se subțiază brusc.

Pe scurt: Muzeul a dat spațiul. Restul, din ce spune chiar instituția, pare să fi fost treaba altora.

Și atunci apare întrebarea simplă: ce fel de parteneriat este acela în care instituția care administrează situl îl pune la dispoziție, dar nu explică limpede cine a verificat ce se întâmplă acolo?

Un sit arheologic nu este o simplă sală de evenimente

Castrul Roman Jidova nu este o sală de evenimente și nici o curte oarecare. Este un sit arheologic protejat. Tocmai de aceea, rolul Muzeului nu poate fi tratat ca acela al unui simplu proprietar care dă cheia și pleacă.

În solicitarea transmisă instituției s-a cerut clar: prin ce act a fost pus situl la dispoziția organizatorului, cine a aprobat folosirea lui, ce condiții au fost impuse și care a fost baza concretă pentru această decizie.

Răspunsul? Muzeul spune că a avut calitatea de partener și că implicarea sa a constat, în principal, în punerea la dispoziție a locației.

Atât.

Documente recunoscute, dar necomunicate

Mai mult, chiar Muzeul recunoaște existența unor „documente administrative existente în mod direct în legătur cu punerea la dispoziție a locației”.

Dar documentele nu sunt comunicate.

Aici nu mai vorbim despre o formulare neclară. Vorbim despre acte pe care instituția spune că le are și pe care, totuși, nu le pune la dispoziție.

Avizele și amenajările din sit: întrebări fără răspuns

La fel de vag rămâne și capitolul avizelor.

S-a cerut să se spună dacă pentru activitățile desfășurate în sit au fost necesare avize, acorduri sau autorizații. Dacă nu, trebuia explicat de ce.

Răspunsul nu lămurește această chestiune.

Și mai important: s-a cerut să se spună dacă în sit au fost montate corturi, decoruri, împrejmuiri, echipamente sau alte amenajări și dacă au existat fixări, ancorări sau alte intervenții asupra terenului.

Nici aici nu există un răspuns clar.

Cine a monitorizat evenimentul?

Aceeași lipsă de claritate apare și când vine vorba despre monitorizare.

S-a cerut să se precizeze dacă personalul Muzeului a urmărit efectiv desfășurarea evenimentului și dacă au fost întocmite rapoarte, note, procese-verbale sau alte documente.

Muzeul răspunde că nu a avut atribuții privind coordonarea și supervizarea activităților organizatorului.

Dar asta nu răspunde întrebării.

Nu l-a întrebat nimeni dacă a coordonat programul artistic.

Întrebarea este dacă a urmărit ce se întâmpla într-un sit aflat chiar în administrarea sa.

Dacă nu Muzeul, atunci cine?

Cine a verificat dacă activitățile se desfășurau în condițiile aprobate?

Cine a urmărit dacă situl era protejat?

Cine răspundea dacă apăreau deteriorări?

Cine a verificat starea locului după eveniment?

Și, mai ales, unde sunt documentele?

Cererea inițială a solicitat inclusiv informații despre eventualele incidente, deteriorări sau intervenții neautorizate și despre verificarea sitului după încheierea evenimentului.

Răspunsul Muzeului nu lămurește nici aceste aspecte.

Câți vizitatori au fost și ce încasări s-au realizat?

În schimb, instituția spune că nu a ținut evidența numărului de vizitatori sau participanți la eveniment.

Asta deschide o altă discuție.

Dacă nu a existat o statistică a participanților, există totuși evidențe de acces, bilete, încasări, rapoarte fiscale.

Câte bilete au fost vândute în cele două zile?

Ce încasări au fost?

Au existat gratuități?

Au existat invitații?

Au fost bilete pentru festival sau bilete obișnuite de acces în Castru?

Astea sunt lucruri care se verifică în acte, nu în declarații.

Și exact asta urmează să fie cerut.

Ce a însemnat, concret, calitatea de partener?

Problema cea mai mare rămâne însă alta: Muzeul Județean Argeș pare, din propriul răspuns, să își reducă rolul la acela de instituție care a pus spațiul la dispoziție.

Dacă aceasta este poziția oficială, atunci trebuie explicat foarte clar ce a însemnat, concret, calitatea de partener.

Pentru că un parteneriat nu poate fi doar o formulă pe afiș.

Iar administrarea unui sit arheologic nu poate însemna doar deschiderea porții.

Dacă instituția nu a verificat conținutul, nu a monitorizat activitățile, nu a comunicat documentele de punere la dispoziție și nu explică ce s-a verificat înainte și după eveniment, atunci apare inevitabil întrebarea:

Ce a făcut, de fapt, Muzeul Județean Argeș în acest parteneriat?

A protejat situl?

A supravegheat modul în care a fost folosit?

A verificat condițiile impuse?

Sau s-a limitat la a oferi locația și a considera că, din acel moment, responsabilitatea aparținea altora?